Stabilirea unor noi obiective, reorganizarea vieii, reevaluarea valorilor personale, toate acestea presupun o analiză atentă și nuanțată, o răscolire a psihicului. O ”curățenie” aș zice că faci, odată ce devii atent la toate aceste rezoluții. Când te pornești într-o astfel de lucrare, începi un parcurs în care ATENȚIA are nevoie să fie trezită și de o înțelegere a fenomenului de transformare. Tocmai de aceasta, e bine să fii prudent.

Vai, cum dă viața peste tine când începi toate astea! Te lovești acolo unde ai fi putut jura că stai drept și nu poți fi vătămat! Vai, ce vine către tine, odată ce cauți echilibrul, vin toate cele ce te pot dezechilibra, desigur! Întotdeauna a-ți îmbunătății condiția presupune a-ți asuma mai multe responsabilități, ceea ce presupune implicit și un efort mai mare. Efort, atenție, prudență de toate acestea ai nevoie mult mai mult decât atunci când trăiești judecând, prostește, arogant sau necistit.

Ce pot face pentru mine acum, ceva care să mă ducă spre schimbarea ce o doresc în viața mea?

Cum ar arăta viața mea dacă aș face această schimbare?

Cum ar arăta viața mea dacă aș începe să am grijă de mine și să mă supraveghez atent?

Ce ar trebui să fac pentru a-mi îmbunătății sănătatea și a-mi crește energia și a-mi vitaliza corpul?

Pentru a putea să începi să te vezi, să te scanezi și să-ți reconfigurezi traseul, mai întâi de acestea ai nevoie să știi..

…cine ești tu, cu punctele tale forte și cu toate slăbiciunile, cu toate umbrele negre ale trecutului?

…unde te afli acum și cum îți petreci vremea, care sunt preocupările tale și cât sunt ele de creative și constructive?

…ce ți-ai dori să faci și ce te-ar împlini și cum ar putea să se reverse toate acestea în bine și asupra celor din jurul tău?

…cum ai vrea să se desfășoare viața de acum înainte, care sunt planurile, viziunea ta asupra viitorului?

 

”Dacă cineva are propriul DE CE al vieții, el se împacă aproape cu fiecare CUM.” – Nietzsche

 

Pentru orice progres dorit conștient, pentru orice încercare de performanță în orice domeniu, culminând cu performanța vieții de care toți suntem răspunzători, ai nevoie de:

  • atenție asupra ta;
  • disciplina clară a timpului și felul în care îți este împărțită ziua, de la prima oră a dimineții, până seara;
  • principii clare de viață, fie urmate, fie singur configurate (aici mă îndoiesc că cineva ar putea în acest pas al vieții să urmeze propriile valori și credințe și să credem că ele pot fi peste valoarea celor ce sunt de o viață prezente, apropo de credința creștină, de ascultare…);
  • promisiunile și angajamentele pe care le faci ar fi bine să fie respectate întotdeauna;
  • fiecare progres are nevoie să fie celebrat, astfel că ai nevoie să înveți să sărbătorești fiecare izbândă cu mici plăceri – pentru mine un pahar de vin, o cafea fără cofeină, un film sau o înghețată fără zahăr înseamnă ”petrecere”!
  • nevoia unei direcții, ținta permanentă spre care mergi te ajută să vezi drumul, să stai disciplinat și să nu pierzi din atenția asupra ta;
  • alege-ți destinația și fii cu ochii pe tine!

 

Direcția pe care o trasezi conștient și viziunea permanentă asupra vieții sunt uimitoare, poate nici nu te-ai fi gândit vreodată cât de mult contează acestea. ”Sunt niște forțe irezistibile, capabile să transforme niște obstacole aparent de necucerit în niște punți și oportunități de creștere.”  – Jordan B. Peterson

 

Lect. Dr. Lavinia Melania Bratu

Bilog, Psiholog, Consilier nutriție

Fondator ”Dietetica – o nouă filosofie de viață”

www.laviniabratu.ro

[email protected]

Cărțile publicate se pot comanda de aici:

https://carturesti.ro/carte/dietetica-o-noua-filosofie-de-viata-vol-i-ii-19673585